Bine aţi venit la calendarul curenţilor meteorici pe 2006 al Organizaţiei Internaţionale de Meteori (IMO). Se prevede un an bun, cu maximele Quadrantidelor şi Geminidelor privilegiate de absenţa Lunii, împreună cu perioada Lyride – π-Puppide în aprilie, posibilele Boötide de la sfârşitul lui iunie, culminând cu iulie – august când sunt active sursele Aquaride – Capricornide, urmate apoi de α-Aurigide şi terminând cu Orionidele, Leonide – α-Monocerotide şi Coma Berenicide – Urside către sfârşitul anului. Un alt fenomen de interes este activitatea intensă a Leonidelor, dar nu de proporţii mari în anul acesta. Pentru maximul Perseidelor din august se prevede un ZHR mare, dar prezenţa Lunii va afecta maximul în mod negativ. Nu uitaţi că ideal ar fi ca observaţiile de meteori să fie susţinute pe întreg parcursul anului! Ş însă că acest lucru nu este la îndemână pentru multă lume, de aceea acest calendar a fost întocmit, pentru prima dată în 1991, cu scopul de a ajuta observatorii să trateze cu atenţie momentele de timp la care eforturile lor ar trebui să fie mai ridicate. Cu toate că, bazaţi pe cele mai bune date de care dispunem, includem predicţii pentru maximele celor mai activi curenţi pe timp de noapte sau pe timp de ziuă, vă rugăm să luaţi aminte că în multe cazuri aceste maxime nu sunt cunoscute cu o precizie mai mare decât 1° de longitudine solară (fapt şi mai puţin precis pentru curenţii meteorici detectaţi ziua prin radio, curenţi care au început să fie din nou în centrul atenţiei). În plus, variaţiile de la an la an ale curenţilor meteorici fac ca observaţiile anterioare să fie doar un ghid despre, unde şi când maximul curentului poate fi aşteptat. De asemenea, câţiva curenţi sunt cunoscuţi că posedă particule „mass-sorting” în şuvoiul meteoroidic respectiv, astfel că maximele observate prin radio, telescopic, video, vizual şi fotografic pot avea loc la momente diferite. Majoritatea datelor colectate sunt pentru maximele curenţilor vizuali, deci acest fapt trebuie ţinut minte când folosim alte metode de observaţie.